10 milioane de Samsung Galaxy S III precomandate
Dupa ce saptamana trecuta se lauda cu peste 5 milioane de Galaxy Note vandute, acum discutam despre cifrele de precomanda la mult asteptatul Galaxy S III.
Conform pocket-lint.com, aceste cifre se apropie de 10 milioane de unitati precomandate deja de diferiti parteneri si distribuitori. Daca luam in calcul faptul ca noul model nu a fost nici macar lansat si nici nu cunoastem o data oficiala a lansarii sale, trebuie sa recunoastem ca smartphone-ul Samsung are toate sansele sa devina un hit.
Datele vehiculate de analisti ai pietelor, precum Strategy Analytics, vorbesc despre 40 de milioane de smartphone-uri vandute de compania coreeana in primul trimestru. Este adevarat ca o mare parte din vanzarile impresionante se datoreaza unor modele ceva mai ieftine, precum Galaxy Y, dar asta nu ne face sa credem ca Galaxy S III nu va trezi interesul multor utilizatori indiferent de pret.
Ramane sa vedem daca vom avea parte de lansarea noului hit Galaxy undeva in luna mai si, totodata, cu ce ne va surprinde de data aceasta producatorul Samsung.